Istoria României în texte

Ianuarie 22, 2013 4 comentarii

istoria-romaniei-in-texte-coperta
„Istoria României în texte” coordonator Bogdan Murgescu

„Într-un peisaj cultural în care se ciocnesc cele mai diverse păreri despre trecutul țării noastre, am considerat că strângerea laolaltă a unui set de texte semnificative și reprezentative pentru acest trecut este binevenită. Aceasta mai ales pentru că, dacă părerile emise la mult timp după desfășurarea evenimentelor pot reflecta mai mult felul cum noi astă zi am vrea să fi fost trecutul, izvoarele de epocă sunt mărturii ale modului cum oamenii din vremea respectivă au trăit acele evenimente…”  Prof. dr. Bogdan Murgescu

Istoria României în texte de Bogdan Murgescu

Anunțuri

Demonstrează relația de cauzalitate dintre războaiele macedonene și elenism

Ianuarie 12, 2013 1 comentariu

Imperiul fondat de Alexandru Macedon (336-323 A. Chr.) s-a întins la Nord pînă la Dunăre, (aici Lisiniah), unul din generalii lui Macedon s-a  ciocnit cu triburile getice conduse de  regele Dromichaites (335 a. Chr.), la Sud pînă la hotarele Egiptului, la Vest pînă la Marea Adriatică, iar la Est pînă la fluviul Indus. Prin cuceririle sale , Macedon a deschis o nouă epocă și anume cea elenistică (336-300 a. Chr.). Odata cu armata lui în teritoriile cucerite veneau  savanți, pictori, sculptori, meșteșugari ce răspîndeau limba, cultura și chiar religia greacă.

După destrămarea Imperiului Macedonean, țările eleniste aveau multe trăsături comune, copiate de la modelul greco-macedonean: fiecare regiune era condusă de un rege cu puteri absolute, considerat un zeu și un intermediar între zei și oameni, acesta se baza pe o armată de mercenari recrutată mai ales dintre greci, pe o aristrocrație formată din mari proprietari de sclavi greci, macedonieni și elemente locale, preoți. Cel mai bine cunoscut stat elenist este Egiptul, din perioada dinastiei Ptolomeice, ulterior numit Egiptul Ptolomeic.

Elenismul își cunoaste sfîrșitul odată cu cucerirea ultimului stat elenistic, Egiptul, de către Imperiul Roman (30-31 a. Chr).

În concluzie putem afirma că elenismul a constituit un ansamblu de valori culturale, religioase ale grecilor, macedonenilor și nu numai, fapt ce a determinat ușoara asimilare a teritoriilor noi și ulterioara înflorire a acestora.

NORMELE PENRU NOTE DE LECTURĂ

Ianuarie 12, 2013 Lasă un comentariu

I. Informaţie bibliografică

  • autorii lucrării
  • titlul lucrării
  • Oraşul şi editura
  • Anul editării
  • Numărul paginilor (imaginilor, hărţi, planşe etc.)

II. Informaţie privind conţinutul

1. Scurtă introducere în problemă

2. Realizările autorului în problemă

3. Ideile expuse în “Studiul introductiv”

  1. a.    scopul autorului
  2. b.    studiul istoriografic
  3. c.    importanţa lucrării respective

4. Analiza capitolelor lucrării

  1. a.    Ideea capitolului
  2. b.    Accent asupra momentelor cheie
  3. c.    Concluziile capitolului
  4. d.    Părerea personală privind concluziile

5. Stilul autorului

6. Aspectul metodologic

  • izvoarele folosite şi ponderea lor
  • Interpretarea izvoarelor de autor

7. Concluzii finale

8. Caracterizarea bibliografiei folosite de autor

9. Structurare a imaginilor şi planşelor

10. Concluzii personale (importanţa lucrării, noile perspective pe care le deschide lucrarea în cercetarea temei, neajunsurile remarcate, aportul pe care l-ea adus lucrarea respectivă în elucidarea problemei respective)

 

Gripa aviară-sfidarea viitorului

Ianuarie 10, 2013 Lasă un comentariu

Gripa aviară
Ce este gripa aviara, cum se transmite ea, de ce sunt oamenii de stiinta atat de ingrijorati ca ar putea evolua intr-o calamitate mondiala, care-i sansa ca acest lucru chiar sa se intample si cum ar putea arata lumea dupa o asemenea nenorocire?Cred ca acestea sunt intrebarile care ne macina pe fiecare.

Gripa aviara, asemenea oricarei forme de gripa, e o boala cauzata de un virus. „Poanta” aici este ca vorbim de un virus si nu de un microb .

Problema cu virusii este ca, fiind atat de simpli, sunt lipsiti de mecanisme care sa le mentina identitatea constanta (precum au bacteriile) si, in consecinta, se modifica in foarte multe feluri, foarte repede. Astfel pot aparea variante mult mai distrugatoare. Sistemul imunitar al organismelor incearca sa le faca fata, insa are dificultati tocmai din cauza acestei variabilitati foarte mari
Gripa aviara e pur si simplu un virus de gripa care nu a suferit decat o singura mutatie si care, in urma acestei mutatii, a ajuns, dupa cate se pare, la performanta de a omori 50%

dintre persoanele care devin infectate. Virusul cauzeaza o pneumonie careia multi nu-i supravietuiesc. A aparut in pasari si este adaptat cel mai bine la ele – dintre acestea, numai foarte putine supravietuiesc. El ajunge la om numai accidental, ca sa spunem asa, nefiind adaptat special pentru organismul nostru, insa ne omoara si pe noi din cauza ca suntem inruditi intr-o anumita masura cu pasarile.

Deocamdata, din fericire, virusul nu se transmite de la om la om. Exista anumite rapoarte ca acest lucru s-ar fi intamplat, insa nu au fost confirmate. Exista si anumite rapoarte ca s-ar putea transmite prin intermediari (si anume prin pisici) intre pasari si oameni, insa nici aceste rapoarte nu au fost confirmate.

Momentan, virusul se transmite prin saliva, excretiile nazale si excrementele pasarilor. Alte pasari fie intra in contact direct cu aceste secretii, fie cu suprafete infectate. Se pare ca unele rate si lebede au fost infectate din cauza ca au stat pe apa contaminata. Din cauza ca virusul infecteaza pasarile migratoare, se poate raspandi peste tot in lume.

Suntem mai aproape de o calamitate naturala de cit ne inchipuim. In 2005, din 95 de persoane infectate au murit 41 – adica 43 la suta. Pana acum, anul acesta au fost infectati 73 de oameni si au murit 47 – 64 la suta. Unii au interpretat acest rezultat in sensul ca virusul ar deveni mai periculos pentru viata omului.
Nu se stie insa cu adevarat care este rata mortalitatii in urma infectarii cu H5N1. Ea pare sa fie cam pe la 50 la suta, ceea ce este enorm, insa este posibil ca in realitate sa fie mai mica, din cauza ca s-ar putea ca unii dintre cei care s-au infectat si au avut forme mai usoare sa nu fi ajuns pana la medici – deci poate ca acestia au cercetat numai cazurile cele mai nefericite.
Oricum ar fi insa, situatia nu suna prea bine. Gripa de dupa primul razboi mondial a omorat intre anii 1918 si 1919 intre 50 si 100 de milioane de oameni. Rata mortalitatii datorata acelui virus de gripa a variat destul de mult, de la 10 la suta printre trupele americane si engleze, pana la 20 la suta printre cele indiene si pana la peste 33 la suta in Labrador si Alaska. Se presupune ca si rata mortalitatii in urma infectarii cu gripa aviara ar varia destul de mult, in functie de diferiti factori precum zona geografica.
Daca H5N1 omoara intr-adevar 50 la suta dintre cei infectati, situatia nu poate fi decat catastrofala. Probabilitatea ca tu sa supravietuiesti este de jumatate. Probabilitatea de a supravietui si tu si sotia/sotul tau este de numai un sfert. Probabilitatea de a nu muri nimeni intr-o familie cu doi copii ar fi de 1 din 16 (6,25 la suta). Va dati seama cum ar putea arata lumea dupa o asemenea epidemie!

O forma a lui H5N1 adaptata la om si care s-ar transmite de la om la om (ca gripa obisnuita) ar putea sa apara cel mai probabil in urma unei recombinari genetice intre H5N1 si virusul gripei obisnuite in interiorul corpului unei persoane care este infectata cu ambele forme ale virusului. Desigur, virusul H5N1 s-ar putea in principiu adapta la om si pur si simplu printr-o serie de mutatii „inovatoare”, insa oamenii de stiinta sunt mai ingrijorati de o astfel de recombinare, pentru ca ea pare mai probabila decat o astfel de serie de mutatii spontane.

Pentru a impiedica recombinarea, medicii recomanda vaccinurile impotriva gripei obisnuite – chiar daca acestea nu functioneaza impotriva gripei aviare. Daca oamenii nu sunt bolnavi de gripa obisnuita, scade probabilitatea recombinarii intre ea si gripa aviara. Dupa cat se pare insa, productia de vaccinuri nu poate face fata cererii

In present, exista cateva vaccinuri si impotriva H5N1, insa daca va avea loc o epidemie, cu alte cuvinte daca virusul va suferi mutatia care-i permite sa se raspandeasca de la om la om, nu se stie daca vaccinurile de acum vor avea vreun efect. Probabil ca nu. In acest caz, companiile de medicamente vor trebui sa dezvolte vaccinuri

    Un subtip recent evoluat al gripei aviare, Influenza A (H5N1), mai are doar o infima etapa genetica de parcurs pana la a deveni transmisibil intre oameni. Daca aceasta mutatie are loc, e foarte posibil sa asistam neputinciosi la cea mai mare epidemie din istorie. Virusul H5N1 este cea mai mare cauza de ingrijorare in acest moment; desi exista de ceva timp, doar de curand a declansat imbolnaviri in masa printre populatiile de pasari, iar omul este mai expus decat oricand la virusul mortal.

     Rata ridicata a mortalitatii este explicata prin lipsa unui sistem imunitar uman „specializat” impotriva acestui virus.Neavand o istorie de contact cu virusul, gradul de expunere si de deces este foarte ridicat in cazul omului.

Cei mai expusi pericolului gripei aviare sunt crescatorii de pasari si de porci. Persoanele care ingrijesc pasari fara sa poarte manusi si masca de protectie se pot infecta cu virusul gripei aviare (H5N1) prin intermediul dejectiilor de la pasarile bolnave.Pericolul imbolnavirii creste in cazul in care persoanele respective sunt deja atinse de virusul gripei umane. Sunt posibile combinarea celor doua virusuri – de la pasari si de la om – si dezvoltarea unui virus pentru care nu exista nici un fel de vaccin. De aceea, apare riscul major al unei pandemii. Vaccinul impotriva virusului gripal aviar exista deocamdata doar pentru pasari. In acest moment se lucreaza la o formula de vaccin uman, insa acesta va fi realizat, pentru inceput, in cantitati reduse, fiind dedicat persoanelor care lucreaza in mod direct cu pasari si cu animale.
Pentru a nu fii molepsiti de acest virus trebuie sa nu consumam produse din pasare sau de porc crude sau fierte insuficient, inclusiv a mancarurilor care contin sange provenit de la pasari sau de la porci; nu trebuie consumat galbenus de ou crud. Deoarece virusurile gripale sunt distruse de caldura, temperatura pentru prelucrarea carnii trebuie sa fie mai mare de 70 de grade Celsius. Inainte de a fierbe ouale, acestea trebuie spalate cu apa si cu sapun. Apoi trebuie sa ne spalam pe maini.

Nu se folosesc oua fierte moi sau crude in alimente care nu vor fi fierte sau prajite. Dupa ce ati atins pasari sau oua crude, spalati-va pe maini si spalati toate suprafetele si instrumentele cu apa si cu sapun.

In prezent se supun vaccinarii populatia din grupa de risc,acestia fiind: politistii de sector,lucratorii avicoli si veterinari,lucratorii medicali,bolnavii de diabet zaharat,bolnavii de asm bronsic,bolnavii de bronsita cronica,bolnavii de boli renale cronice.Restul populatiei au posibilitatea de a procura vaccinul contra plata de la CMP sau cabinetul de vaccinareCMF

  HAIDE-TI SA NE VACCINAM CU TOTII,ASTFEL VOM MICSORA RISCUL DE A NE IMBOLNAVI.

 

 

 

 

  

Categorii:Sănătate Etichete:, ,

PROCESUL DE ANTROPOGENEZĂ ŞI RASOGENEZĂ

Ianuarie 10, 2013 Lasă un comentariu

1 Teoriile privind antropogeneza

“Miracolul trezirii umane”, asa cum numea, foarte frumos, T. Arghezi procesul de antropogenezã, a reprezentat si continuã sã fi una dintre cele mai importante probleme ale cercetãrii stiintifice, deoarece numai odatã cu omul se poate vorbi de dezvoltarea istoricã propriu-zisã. De aceea, cãutarea rãspunsurilor,

referitoare la originile sale, a preocupat omul aproape dintotdeauna, probabil odatã cu aparitia constiintei  de sine, rãmânând poate mai actualã decât oricând si astãzi sica o sarcinã de rezolvat în viitor.

Întrebãrile pe care si le-a pus omul cu privire la originea sa au primit rãspunsuri diferite, în decursul timpurilor istorice: legendar-mitologice, filosofice si stiintifice, reflectând nivelul de întelegere si cunoastere al perioadelor respective. Din cauza continuturilor lor, aceste teorii si conceptii sunt greu de

reunit, de grupat în categorii mai largi. Din punct de vedere conceptual si didactic s-au putut, totusi, defini douã grupe, cuprinzând: teoriile creationiste (mitologico-religioase, creationismul stiintific, evolutionismul dirijat, paleoastronauticã etc.) si teoriile evolutioniste (biologice-protocatarhiene, prebrahiatorilor, brahiatorilor; antropologicemonofilectice: ipoteza dezvoltãrii radiale, ipoteza treptelor, ipoteza spectrului, ipoteza Neanderthalului, ipoteze monocentriste Arca lui Noe (Arch Noah Model), Grãdina Edenului (Eden Garden), Povestea pãrtii (Africii) de est (East Side Story), ipoteza Evei mitocondriale (africane), Out of Africa, ipoteza pre-sapiens, ipoteza sapiens-ului afro-european; si polifilectice: ipotezele relativ policentriste sau multiregionale).

Astfel, în multe din mitologiile antice, prin artizanat divin s-a realizat cosmogonia, dupã care, prin aceiasi activitate, a fost realizat omul (oamenii) primordial(i), într-un proces de antropogonie, diferit de la populatie la populatie, de la civilizatie la civilizatie. Conceptii antropogonice asemãnãtoare s-au

perpetuat în unele religii monoteiste: iudaism si crestinism, fiind sustinute de reprezentantii acestor culte religioase.

În secolul al XIX-lea, o serie de oameni de stiintã au încercat sã fundamenteze stiintific teoriile creationiste, remarcându-se, printre altii, biologul George Cuvier, promotorul teoriei catastrofelor si al curentului fixist, iar în secolul al XX-lea reprezentantii creationismului stiintific, sustinãtori ai unor teorii ca: evolutionismul teist (dirijat), creatia progresivã, teoria “o zi o epocã”, teoria hiatului etc., care neagã teoriile evolutioniste si combat argumentele aduse de geologi, paleontologi, antropologi în sprijinul acestora, încercând sã acomodeze rezultatele cercetãrilor stiintifice principiilor si continuturilor propriilor conceptii.

De cealaltã parte se situeazã transformationismul/evolutionismul (care a cãpãtat, ulterior, numele de darwinism si neodarwinism), ale cãrui baze au fost puse de J. B. Lamarck (1809) si a fost dezvoltat prin activitatea si lucrãrile lui Boucher de Perthes, Charles Lyell (1859), Charles Darwin (1859) si prietenul sãu Th. Henry Huxley etc. În esentã, în prezent, evolutionismul a cãpãtat forma unei teorii sintetice a evolutiei care reuneste principiul darwinist al selectiei natural cu datele Geneticii, Biochimiei, Embriologiei, Sistematicii biologice, Biogeografiei, Ecologiei, Paleontologiei si Geologiei, fiind îmbrãtisatã de majoritatea oamenilor de stiintã din domeniile respective.

Cu toate acestea, o serie de oameni de stiintã, printre care si geneticianul Michael Denton, adept al viziunii finaliste a evolutiei, autorul lucrãrii Evolutia o teorie în crizã ?, criticã aceastã teorie si aratã cã toate formele de viatã terestrã depind de o serie de adaptãri chimice simultane, prestabilite, evolutia fiind înscrisã într-un scenariu cosmic, în vreme ce paleontologul Anne Dambricourt sustine cã evolutia de la primate la om s-a datorat unei logici interne si nu hazardului. Ea motiva demersul sãu stiintific prin urmãtoarele cuvinte: “A cãuta argumente în favoarea lui Dumnezeu înseamnã a trãda metoda stiintificã, dupã cum a cãuta probe ale inexistentei lui Dumnezeu înseamnã a cultiva o mare iluzie. Poti fi, de pildã, evolutionist fãrã a fi darwinist”.

Cercetãrile de biologie molecularã au adus date deosebit de importante pentru cunoasterea antropogenezei, progresele realizate în acest domeniu inaugurând “cea de-a opta zi a creatiei”, în vreme ce reconstituirile de paleomediu (teoria savanelor, teoria glaciatiilor), inclusiv noile modalitãti de judecatã a fenomenelor, au permis formarea unei viziuni mai nuantate asupra acestui complex fenomen. De aceea, cunoasterea procesului de antropogenezã rãmâne un demers stiintific deschis, cercetarea în echipe interdisciplinare putând oferi soliditate rezultatelor obtinute.

2. Principalele etape ale antropogenezei si caracteristicile lor

Antropogeneza se divizeaza in urmatoarele etape:

  • Hominizii arhaici. Australopethicinele  (~5-1 mil bc)
    In ciuda marilor diversificari, australopithecii au putut fi impartiti in 3 grupuri, cu sau fara legaturi intre ele:
    a)arhaice
    b)gracile
    c)robuste

           Australopithecinele arhaice, est-africane si din Ciad (A. bahrelghazali; A.anamensis/Praeanthropus africanus), au o vechime de mai mult de 4 milioane de ani, si se considerã cã ar fi supravietuit pânã pe la 2, 7 milioane de ani contribuind, probabil, la geneza unora dintre liniile ulterioare .

      Australopithecinele gracile (A. afarensis, A. africanus, A. prometheus), sunt cunoscute în Africa de est si sud, de pe la aproximativ 3 milioane de ani, si aveau o talie de cca. 120-140 cm, craniul cu aspect humanoid, fãrã creste sagitale, o dentitie adaptatã unei alimentatii variate, omnivore, mersul biped si patruped, o pozitie cvasi-verticalã, ca trãsãturi evolutive si cu dimorfismul sexual destul de evident.

Australopithecinele robuste, clasificate în genul Paranthropus, sunt încadrate în cel putin 4 specii: boisei si aethiopicus, în Africa de est, si robustus si crassidens, în Africa de sud , si aveau o înãltime de pânã la 150 cm, craniul masiv, cu creste sagitale la partea superioarã, dentitia puternicã, adaptatã la o alimentatie predominant vegetarianã .

 

  • Arheanthropinele.Grupul  Homo Erectus

    1. Grupul Homo Erectus habilis\ homo erectus rudolfensis\ homo erectus ergaster (~2,5-1,5 mil bc)


      Homo erectus habilis, care a trãit acum 2,4-1,6 milioane de ani în Africa de Est (Hadar, Omo/Etiopia, Ileret, Koobi Fora, Fejej/Kenya) si Sud (Swartkrans, Sterkfontein), fiind reprezentat de indivizi mici de staturã, aproximativ 1,25 m si 30 de kg, prezentând multe caracteristici arhaice si o capacitate cranianã de aproximativ 600-690 cm3; a confectionat, probabil, unele din artefactele oldovayene cu care a fost descoperit în asociere.

Homo erectus rudolfensis trãia pe malurile lacului Turkana (Rudolph) acum aproxi-mativ 2, 4 – 1, 6 milioane de ani, fosile ale sale fiind descoperite la Ileret, Koobi Fora IV, zona 131 (Richard si Mary Leakey, 1972), si Allia Bay (Kenya), Uraha (Malawi); avea o talie mai înaltã, de peste 1, 60 m si peste 50 kg greutate, cu mai putine caractere arhaice si o capacitate cranianã de 700-775 cm3, fiind, probabil, contemporan cu H. erectus habilis sau descinzând din acesta si evoluând spre Homo erectus erectus.

Homo erectus ergaster (= care lucreazã) a fost decelat fie ca o variantã a lui Homo erectus habilis, fie a lui Homo erectus erectus, cele mai vechi fosile africane, mai gracile, datate pe la 2-1, 6 milioane de ani, fiind considerate, de unii specialisti, cã ar reprezenta forma arhaicã a lui Homo erectus erectus. Acest tip uman a perfectionat industria liticã a Paleoliticului inferior, confectionând primele piese bifaciale, acheuleene.

 

2.Grupul Homo erectus erectus (2000000-400\300000 bc)

Reprezentantii acestui tip uman, descoperiti pe un areal atât de larg si încadratii între arheanthropi, aveau un volum cerebral cuprins între 780 cm3, pentru cei mai vechi, si 1250 cm3, pentru cei mai noi, valoare care se încadreazã în variabilitatea umanã actualã (cu media de 1500 cm3 si extremele între 1000 si 2000 cm3).

 

  • Paleanthropinele

    -Grupul homo sapiens arhaicus (400\300000-200000 bc)

Tipul Homo sapiens arhaicus era caracterizat printr-un craniu mai rotunjit, cu o boltire mai ridicatã, în raport cu predecesorul sãu, completatã de o gracilizare evidentã si generalã, marcatã printr-o îngustare boltii si cu suprastructuri (arcadele oculare) osoase reduse sau absente, staturã vertical evidentã, mers biped, îndemânare deosebitã în confectionarea utilajului litic.

  • Neanthropinele. Grupul oamenilor moderni Homo sapiens sapiens (200000\100000-prezent)

Homo sapiens sapiens avea o capacitate cranianã cuprinsã între 1450- 1650 cm3, foarte apropiatã de cea a omului actual (aproximativ 1100-1700 cm3 ), o talie medie si înaltã, de 1, 65-1, 80 m, fãrã arcadele proeminente ale neanderthalianului, cu bãrbie pronuntatã si o fatã cu prognatism. Pe lângã schimbãrile morfo-somatice, care au condus la omul modern, s-au dezvoltat limbajul articulat, cu structuri gramaticale destul de elaborate, desprinzându-se probabil marile familii de limbi, poate si de popoare, structurile sociale si mentale, deosebit de edificatoare fiind arta si religia Paleoliticului superior.

3.Teoriile privind rasogeneza si caracteristicile principale a raselor

Actualmente, Homo sapiens sapiens este singurul reprezentant al genului si al speciei umane. Aceasta unitate nu este în contradictie cu existenta unor diferentieri rasiale. La omul modern se disting patru rase mari (corespunzând categoriei de subspecie din sistematica zoologica), dintre care trei au fost definite înca de Linné în 1758:

– rasa europoida (Homo sapiens europaeus)

– rasa mongoloida (Homo sapiens asiaticus)

– rasa negroida ( homo sapiens afer), la care se adauga

– rasa (veddo-) austroloida ( Homo sapiens australasicus), definita de Bory de St. Vincent în 1825.

În cadrul raselor mari se disting diferite rase. Astfel, spre a exemplifica, în cadrul rasei mari europoide pot fi distinse, înca în paleoliticul superior, rasele Crô-Magnon, Combe Capelle si Brno-Predmost. În Asia, la Sukutien, sunt prezente, probabil în aceea si perioada, elemente protomongoloide,

iar în Insula Jawa si în Australia au fost descoperite schelete ce poarta caractere (proto)austroloide.

În ceea ce priveste repartizarea geografica a raselor mari, partea vestica a spaaiului aflat la nord de lantul muntilor eurasiatici (Europa, vestul Siberiei, Câmpia turanica) este populata de marea rasa europoida, iar partea estica a aceluiasi spatiu (Siberia centrala si de est, Asia interioara) de marea rasa mongoloida. Diferenierea negrozoilor a avut loc probabil la sud de lantul muntilor eurasiatici. Prezenta lor de odinioara în sudul Asiei este dovedita de pastrarea unor populatii mixte negroide în sânul anumitor grupuri entice izolate. Se pare ca negroizii au ajuns abia mai târziu în patria lor propriu-zisa, în Africa, la sud de Sahara. Cu toate ca se cunosc astazi numeroase descoperiri paleoantropologice, ce corespund, în timp, paleoliticului superior European (Olduvai, Cape Flats, Border Cave etc.), nici una nu prezinta trasaturi negroide, ci, mai degraba, caractere australoide si europoide. Aceleasi caractere prezinta si descoperirile post-pleistocene din Africa de sud, cu o preponderenta europoida. Se pare, deci, ca negroizii au ajuns abia mai târziu în patria lor actuala, propriu-zisa, în Africa sud-sahariana. Descoperirea de la Asselar (1927), la nord de cotul râului Niger, în desertul Sahara (odinioara zona de caracter stepic), a unui schelet cu trasaturi negroide, pare a întari aceasta ipoteza.

Africa de nord este locuita de europoizi si este necesar sa subliniem ca nordul acestui continent a fost strâns legat de sudul Europei atât în preistorie cât si în timpurile istorice. Marea Mediteraniana nu a constituit, prin urmare, o granita între doua lumi etno-culturale, în schimb zona larga de desert a Saharei a separat populatia Africii în doua zone distincte înca în preistorie.

Rasa mare veddo-austroloida, distinsa mai târziu, populeaza, înca din vremurile preistorice, unele zone din sudul si sud-estul Asiei, precum si Australia si Oceania, dupa cum dovedesc descoperirile de la Wadjak, insula Jawa (1890), sau cele de la Talgai (1914), Cohuna (1925) si Keilor (1940) din  mezoliticul Australiei.

În ceea ce priveste continentul american, nu încape îndoiala ca acesta a fost populat dinspre Asia. Pornind, probabil, de la aceasta premisa, unii autori au afirmat fara o argumentatie stiintifica solida, ca vestigiile umane timpurii din Lumea Noua apartin “variantei mongoloide a lui Homo sapiens sapiens (D. Lavallée, J.-F. Moreau, 1988) – idee larg raspândita în manualele, tratatele si enciclopediile de mare circulatie internationala. În realitate, asa cum ne atrage atentia R.R.Protsch (1982), putinele descoperiri fosile autentice (Tepexpan Lagoa Santa, de pild􀄃) prezinta similitudini cu trasaturile rasiale ale indienilor americani actuali. Aceste trasaturi s-au dezvoltat, se pare, dupa cca. 20.000 BP independent de monogoloizii din Asia. Similitudinile morfologice, care nu pot fi tagaduite, s-ar explica, astfel, printr-o dezvoltare paralela a unor trasaturi anatomice ale populatiilor care au vietuit în aceeasi vreme, în cele doua continente, Asia si America.

PRIMA EPOCA A FIERULUI IN SPATIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC

Ianuarie 10, 2013 Lasă un comentariu

1. Inceputul prelucrarii si utilizarii fierului.
Conceptul de epoca a fierului se datoreaza conceptului tripartite elaborate de Ch. Thomsen, care imbunatatit treptat si-a pastrat valabilitatea pina astazi.Datorita straduintelor a arheologilor suedezi  Oscar Montelius si Hans Hildebrand, in deceniul al optule al secolului 19 se contureaza o imagine diferentiata si cronologica a epocii fierului, astfel in 1874, Hildebrand imparte epoca respective in doua perioade diferite chronologic si cultural.Pentru prima a propus descoperirea de necropole din localitatea eponima Hallstatt iar pentru a doua oppidum-ul celtic (La Tene)
Studiul perioadei (hallstatiene) a inceputin toate provincial tarii in sec XX, prin semnalarea unor depozite de bronz datate cronologic la sfirsitul epocii bronzului inceputul epocii fierului. In 1926 in “Getica” Vasile Pirvan constata ca “Dacia nu e un teritoriul reprezentativ pentru Hallstatt”, pentru Transilvania el a reusit sa prezinte un material arheologic bogat, insa pentru Moldova si Basarabia nu se poate vb de un astfel material arheologic.
In viziunea lui Ion Nestor se poate vb de o prezenta a culturii hallstatiane pe teritoriul Romaniei fiind present asa-zisul process de hallstatizare.

2. Comunitatile hallstattiene
       Complexul cultural cu ceramic canelara (Gava-Holigrady).In 1957 intr-un studiul dedicate problemei implicarii unor culture central-europene din epoca bronzului in ceea ce era desemnata ca marea migratie egeeana, Amalia Mozsolics, a conturat trasaturile unei noi culture din perioada cimpurilor e urne, alegind, ca descoperiri eponime, mormintele de incineratie de la GAVA, localitate din N-E Ungariei.Descoperiri asemanatoare atribuite culturii Goligrad au devenit cunoscute si in zona subcarpatica a Ucrainei. Este meritul Galinei Smirnova de a fi observant strinsa legatura dintre GAVA si Holihrady, ajungind la concluzia ca cele 2 culturi consstituie un comlex cultura, denumit Gava-Holigrady.Aria de raspindire a acestui complex a cuprins initial regiunile de cimpie a bazinului superior si in partea de mijloc al Tisei (N-E Ungariei; S-E Slovaciei; N-V Romaniei si Ucraina transcarpatica), de unde s-a extins la un moment dat sis pre bazinul inferior al Tisei, inclusiv  spre S-V Romaniei.

  • Asezarile sunt de doua tipuri deschise si fortificate prin valuri de pamint, santuri de aparare adiacente si palisade. Acestea fiind cel mai bine studiate in Transilvania; despre cetatile de refugiu si asezarile intarite cum ar fi Sighetu Marmatiei, Teleac, Dej, Subcetate, Bozna, Ciceu-Corabia si Sona dispunem de studii ample si chiar monografice.In Podisul SUcevei au fost descoperite si cercetate 2 asezari fortificate, la Preutesti si la Siret, ambele apartinind fazei mai vechi a culturii.Locuintele sunt de doua tipuri de suprafata si partial adincite in pamint, cele doua tipuri intilnindu-se si in cadrul aceleeasi asezari. In interiorul locuintelor si intre ele se intilnesc vetre si cutoare amenajate cu grija.
  • In ceea ce priveste riturile funerare sunt caracteristice necropolele plane de incineratie, cu resturile cinerare depuse in urna. La Volovat a fost cercetata si o neropolo tumulara de incineratie, cercetatorii considerind ca ele reprezinta monumente funerare destinate unei familii.
  • Ceramica:
    Se disting mai multe categorii si o diversitate de forme si elemente decorative.Caracteristice sunt vasele negre, lustruite la exterior si de culoare rosietica in interior de forma bitronconica sau pintecoasa, cu marginea rasfrinta si cu gitul adesea inalt, cilindric, ornamentat cu caneluri orizontale si in ghirlande in partea superioara si oblice pe umar.Pentru faza  veche sunt caracteristice asa zisele “amfore” cu proeminenta hipertrofiate pe umar, goale in interior, inconjurate cu caneluri concentrice. Tot acestei faze ii sunt caracteristice motivele incizate, decorul striat, (borcane, strachini)
  • In ceea ce priveste armele, uneltele si obiectele de uz casnic se ramarca o bogatie relative a utilajului litic(cutite, virfuri de sageti, razuitoare) si a pieselor de os si corn (sule, strapungatoare, ciocane) aceste unelte intilnindu-se mai des in spatial extracarpatic pe cind in cel al cimpiei Tisei remarcindu-se un numar mai mare de unelte din metal
  • Econimia se baza atit pe cresterea animalelor cit sip e agricultura, descoperirile arheologice arata rolul secundar al vinatrii si   importanta cresterii taurinelor, a ovi-caprinelor, a porcilor si a cabalinelor. LA animalele domestic adaugindu-se si ciinele. Practicarea agriculturii nu este demonstrate doar de prezenta uneltelor specifice dar si de cultivarea a mai multor specii de griu (triticum durum, triticum monococcun,triticum spelta), orz si in mai mica masura de mei
  • Privitor la aspectul spiritual sunt atestate diferite practice funerare, depunerele cu character sacru in gropi special, uneori grupate ale unor afrande (vase,statuiete, cereal, carne) puse in legetura cu un cult menit sa asigure fertilitate ogoarelor si fecunditatea animalelor.Acelasi rol le aveau si statuietele zoomorfe (Ucraina subcarpatica) si cele antropomorfe descoperite in numar redus (Caus, Teleac,Granicesti).

    Cultura Babadag
    Sebastian Moritz in 1964 a precizat 3 faze specific acestei culture, pe baza stratigrafiei asezarii eponime, dar si a trasaturilor ceramicii, mai ales a evolutiei tehnicii si motivelor de ornamentare.
    In prima faza (raspindita in N-E Munteniei, S Moldovei si N Dobrogei) decorul specific consta din siruri de cercuri concentrice, cu tangent incizate, precum si din alte motive ornamentale, realizate tot prin incizi.Alaturi de aceste vase, exista si o importanta componenta de ceramica canelata, socotita de origine vestica.Aceasta faza, mai ales contactelor cu Macedonia si Troia 7b, dar si a legaturilor cu zonele central-europene, a fost datata in sec 11.
    Geneza culturii Babadag nu este inca pe deplin lamurita.Un pas inainte in intelegerea acestei problem l-a constituit conturarea, pe baze stratigrafice si tipologice grupului (sau fazei) Tamaoani, documentata in S Moldovei, N-E Munteniei  si N Dobrogei, care ar putea fi plasat la inceputul Hallstatului, in intervalul de timp corespunzator stratului Corlateni timpuriu de la Cindesti.Grupul Tamaoani prezinta multe din trasaturile ceramicii culturii Babadag 1, cu exceptia motivelor cercurilor concentrice cu tangent.Originea acestui tip de décor specific pentru ceramic culturii Babadag, ca si a altor elemente de facture “hallstattiana” vestica, ar explica geneza culturii Insula Banului, care ar fi contactat cu grupul de culture Catelu-Nou-Meri.
    In faza 2 aria culturii Babadag, se extinde asupra Dobrogei intregi,iar in Muntenia pina spre Valea Mostistei. In ceramic , decorul incizat este  in buna masura inlocuit cu motive realizate prin imprimare.Aceasta faza a fost datata in secolele 10-9, mai ales datorita legaturilor cu lumea greaca protogeometrica (un cap de pixida, descoperit la Babadag cu analogii in mormintul 37 de la Atena Kerameikos). Aceasta este perioada relativei unitati culturale cu grupul Insula Banului (din zona Porti de Fier), cu grupul Psenicevo din Bulgaria, cu grupul Cozia din sudul si centrul Moldovei si cu grupul SAharna-Solonceni, aflat in inerfluviul Raut-Nistru Mijlociu.In aceasta faza se stabilesc legaturi cu grupul (faza) Medias a culturii Gava, dupa cum dovedesc fragmentele ceramicii cu décor imprimat, descoperite in S-E Transilvaniei, la Brasov.
    Faza Babadag 3 pare a avea o evolutie destul de indelungata in intervalul sec 8-7, probabil in cuprinsul a 2 etape.Ceramica este lucrata prin aceleasi tehnici, se observa o continuitate a formelor, dar se renunta la motivele incizate si imprimate, mentinindu-se doar decorul canelar. In prima etapa a fazei 3 aria culturii Babadag ramine neschimbata. S-ar putea ca ea sa-si continuie evolutia si in Sundul Moldovei,Moritz atribuindui  necropolele de la Stoicani.Alti specialist considera ca  acest cimitir de inhmatie, cu schelete in pozitie chircita, este reprezentativ pentru un grup cultural aparte, numit grup Stoicani, Vulpe apropie  cimitirul de descoperirile din stepa Bugeacului, de ex. Tumuli de la Suvorovo. Intr-o a doua etapa,faza Babadag 3 pare a se rastringe atunci cind in estul Munteniei, sundul si centrul Moldovei pina la Nistrul Mijlociu se raspindeste faza “clasica” a culturii Basarabi. Acesta pare a fi si momentul incheierii evolutiei grupelor Cozia si Saharna-Solonceni.In Dobrogea in schimb, evolutia fazei Babadag 3 contine si in aceasta etapa, dupa cum o dovedeste fragmentele ceramicii de tip Basarabi “clasice” , descoperite in mediul Babadag 3, chiar in asezarea eponima.Pe teritoriul Dobdrogei nu au fost identificate asezari de tip Basarabi. Supravietuirea culturii Babadag in Dobrogea este sprijinita si de unele tipuri de obiecte e metal (fibula de la Enisala-Palanca)descoperite in mediul Babadag 3 si care pot fi datate  in sec 7. SE observa prin urmare si in Dobrogea ca si in N Transilvaniei si al Moldovei, in afara ariei Basarabi, prelungiea evolutiei culturilor formate in Hallstattul timpuriu si in cursul perioadei urmatoare.

    3. Comunitatile hallstattiene mijlocii
    Basarabi:

  • Aria de raspindire este cuprinsa intre Banatul,Vojvodina,Serbia (valea Moravei),Oltenia,toata cimpia Romana,jumatatea sudica a Moldovei(pina la Nistru aspectul Soldanesti), bazinul Muresului. Asezari cu ceramic Basarabi se intilnesc sip e malul drept al Dunarii, de la Novi Sad pina la Dobrogea, si intre Balcani si Dunare.Din punct de vedere al raspindirii, locuiri ale perioadei Basarabi se intilnesc mai cu seama in regiunile de ses din cimpia Dunarii si ale marelor riuri (Mures, Siret, Nistru), mai putin in zonele de dealuri. Ele lipsesc (sau cel putin nu au fost identificate) in regiunile subcarpatice sau de munte. Din harta raspindirilor descoperirilor de tip Basarabi rezulta ca purtatorii acestei manifestari culturale evitau zonele de stepa propriu-zise.
  • Conform unor cercetatori, parallel cu raspindirea ceramicii incrustate de tip Basarabi in jumatatea Nordica a tarii noastre s-a mentinut mai ales in nordul si centrul Transilvaniei si a Moldovei, moda ornarii vaselor cu caneluri, care a putu da nastere, in aceste regiuni unui facies specific (tipi car putea fi considerat depozitul de vase de la Dej)
    Un fapt inca nelamurit este prezenta ceramicii de tip Basarabi in Dobrogea. Desi cunoastem mai multe descoperiri cu ceramic specifica (Rasova sau Babadag) acestea apar in context de caracter asa numit Babadag 3, respective ultima faza a culturii Babadag , caracterizata printr-o ceramic destul de slab variata ca ornament (predomina decorul canelar) si de facture asemanatoare cu cea a olariei nedecorate din cultura Basarabi
  • Piese ceramic de décor specific culturii Basarabi au aparut si la apus  de aria descrisa recent, sub forma de elemente isolate in cuprinsul unor asezari sau descoperiri funerare din Serbia (Gomolova), din Croatia (Dalj),din Slovenia (Postela) sau din zona est-alpina (Sopron). Ele nu atesta prezenta acestei culture ca atare  ci se explica cu contacte tocmai din aceasta directive, fiind posibil de pus in legatura cu importantele cenre de exploatare a fierului identificate in  Burgenland. Cea mai vestita asezare care poate fi atribuita cu certitudine acestei culture  se afla la Srem, la Vasica (Gradina Bosutu). Numarul reativ mare de descoperiri de tip Basarabi din Banat, in zona portilor de Fier si Vojvodina trebuie pusa in legatura si cu activitatea intense de cercetare arheologia.
  • In cadrul manifestarilor decorative , alaturi de cee specific, mai ales spiral-meandrice si geometrice hasurate alternative, se cristalizeaza si o serie de motive ce exprima simboluri religioase (Crucea de Malta, triscelul,pasarea acvatica sau alte reprezentari zoomorfe)
  • Asezarile din perioada Basarabi sunt sau intarite pe locuri dominante, sau cele mai multe, de tip rasfirat, pe terasele riurilor. S-au cercetat si identificat si citeva salase c ear putea avea un caracter pastoral.Primul tip de asezari este relative rar intilnit (Caras-Severin, Vasica,Hunedoara, Remetea-Poganici).In Romania au fost cercetate doar cele de la Remetea-Poganici, si mai cu seama cea de la Popesti.Ambele situate pe locuri aparate natura, sunt intarite in partea deschisa cu cite 1-2 valuri d pamint, prevazute fiecare cu o palisade si santuri respective.Valul are un miez de pamint ars, despre care se crede ca reprezinta o tehnica special ace urmarea consolidarea impotriva eroziunilor.Aceste asezari  intarite erau centre tribal si bineinteles loc de regugiu in caz de primejdie.
  • Structura economica a perioadei Basarabi nu se deoebeste esential de cea a perioadei precedente.Agricultura si cresterea vitelor era practicata in egala masura, mediul inconjurator oferind  conditii prielnice pentru ambele indeletniciri.
  • Locuintele erau construte cu precadere din material lemnos, fapt atestat de depunerile cenusoase ale asezarilor mai indelungat locuite.Mai rar erau construite din nuiele pomostite de lut. Se intilnesc si destul de rar bordee
  • Aceasta perioada marcheaza si un important pas inainte in domeniul metalurgiei fierului.Daca in perioada precedent uneltele si armele de fier erau relative rare in comparative cu cele din bronz, acum se poate vorbi de o adevarata revolutie.Armele de bronz dispar, fiind cu totul inlocuite cu cele de fier (virfuri de lance, spade, cutite de lupta, topoare de lupta), cercetate mai ales in mormintele descoperite in S-V ariei Basarabi, bronzul este utilizat deja doar la producerea podoabelor, a vaselor de metal, la confectionarea coifurilor,platose
  • Din punct de vedere al culturii spiritual se constata o orientare catre vest, de-a lungul Dunarii si afluentii sai.Simbolul “pasarii calatoare” , purtatoare a barcii sau a carului solar, cunoscut inca de la sfirsitul epocii bronzului se intilneste acum la Basarabi.Dovada este carul-recipient miniatural de bronz, destinat cultului, decorat cu protome cu capete de pasare descoperite intr-o movila funerara la Bujoru.
  • Obiceiurile funerare specific acestei culture sunt foarte inegal cunoscute.Fiiind atestate doar citeva morminte isolate:Iernut, Chendul Mare, cite doua morminte de incineratie, tot de incineratie sunt mormintele isolate de la Blejesti si Ciurela; la Izvorul Dulce si Matca precum si in tumulul de la Bujora s-a aflta cite un mormin de inhumatie, ambele rituri sunt atestate in cele 4 morminte descoperite la Soldanesti,pe Nistru, in timp ce la Saliste (Orhei) s-a expolorat singura necropola de incineratie, apartinind fazei finale a culturii Basarabi (32 morminte)
  • Inventarul mormintelor Basarabi de pe Dunare consta in ceramic, mai ales cu décor specific(mai numeroase in tumuli de la Basarabi), arme (lance, cutit), podoabe (fibule de bronz si fier)

Epoca noua a pietrei in spatiaul Carpato-Danubiano-Pontic

Ianuarie 10, 2013 Lasă un comentariu

1.Particularităţile neoliticului în aria de răspândire a „românilor”. Procesul de neolitizare. Probleme de cronologie şi periodizare.

Inca in secolul trecut, pe baze tipologice, preistoricieni precum John Lubbock (1865), G. Nilson (1868), G de Mortillet(1883) au delimitat epoca noua a pietre (dupa cuvintele grecesti neos si lithos), caracterizata prin tehnica superioara a slefuirii, o alta caracteristica importanta este considerata producerea ceramicii, propunindu-se de arheologul austric Pittioni ca epoca respectiva sa se numeasca Keramicum.Pe masura adincirii caracterului interdisciplinar al cercetarilor arheologice sa ajuns la concluzia ca neoliticul nu trebuie doar limitat  la o noua tehnica a prelucrarii pietrei sau la produceria ceramicii, neoliticul trebuie inteles ca un nou mod de viata in cadrul caruia omul a devenit producator. Astfel neolitiul poate fi sesizat oriunde apare caracterul productiv al omului, indeosebi cultivarea plantelor si cresterea animalelor, insotite de o serie de caracteristice care nu sunt obligatorii chiar de la inceput, precum viata stabila in asezari, locuinte temeinic construite,practicarea unor mestesuguri casnice (torsul,tesutul,prelucrarea pieilor,confectionarea hainelor, a incaltamintei,prelucrarea lemnului,pietrei,lutului etc.), o viata spirituala complexa cu manifestatii religioase, funerare,artistice legate in principiu de cultul agricol al fertilitatii si fecunditatii. In felul acesta a aparut notiunea de neolitic aceramic sau preceramic numit si protoeneolitic.Deci, pentru definirea neoliticului accentul se pune pe noua structura economica a perioadei, iar nu pe caracteristicile de suprafata (ceramica, slefuit).Producerea ceramicii devenise o necesitate, atit pentru pastrarea rezervelor de hrana obtinute prin activitati agricole, cit si pentru fierberea hranei, in componenta careia produsele vegetale, rezultate de asemenea prin cultivarea plantelor, detineau un rol important(substituind intrun mod oarecare carnea ce fusese consumata de-a lungul paleoliticului).

Atita vreme cit nu se facuse distinctia intre perioada neolitica propriu-zisa si cea eneolitica, neoliticul era impartit in trei mari faza: timpuriu,mijlociu,tirziu (sau dezvoltat).La acesta se mai adauga si un protoeneolitic (ipotetic) si o perioada de tranzitie spre epoca bronzului.
Consideram ca separare eneoliticului impune o periodizare mai nuantata in cadrul celor doua mai perioade ale neo-eneoliticului,fiecare cu  cite trei faze: neoliticul timpuriu (sau protoeneoliticul), neoliticul vechi (sau cristalizat) si neolitiul tirziu; eneoliticul timpuriu, eneoliticul dezvoltat si eneolitiul final (sau perioada de tranzitie spre epoca bronzului).
O problema controversanta  o reprezinta stabilirea momentului de inceput a eneoliticului, deoarece, pentru aceasta se aplica doua criterii divergente: 1) eneoliticul incepe odata cu utilizarea primelor piese din cupru; 2) se poate vorbi de eneolitic doar atunci cind se constata o intensa metalurgie a cuprului, din care sa rezulte unelte de mari dimensiuni.Consideram ca primul criteriu e mai apropate de principiile evolutii istorice.
Cronologia complexelor neo-eneolitice se poate stabili prin doua metode,care dau, insa,rezultate mult distantate intre ele.Metoda clasica este cea a cronologiei de contat si se bazeaza pe stabilirea unui lant de date cu ajutorul „importurilor” reciproce dintre diferite arii culturale.
Cea de-a doua metoda, bazata pe date radiocarbon (C14) iar mai nou si pe recalibrarea acestora pe ani solari, prezinta o serie larga de inconveniente de ordin tehnic, cee ce confera de asemenea o insemnatate majora de incertitudine sistemului cronologic ce se bazeaza pe aceste datari.Cel putin datele C14 recalibrate prezinta diferente de peste un mileniu fata de cronologia inalta de contact.
Un tablou mai coerent reprezinta datarile C14 necalibrate , numai ca pentru sporirea corectitudinii e necesar sa avem serii cit mai numeroase de date,ele pot servi drept sugestii valoroase in ceea ce priveste cronologia relativa a diverselor complexe arheologice.

2. Protoneoliticul şi neoliticul timpuriu. Grupurile culturale caracteristice: Gura Baciului-Cârcea, Starčevo-Criş, Bugo-nistreană.

 

Cultura Starcevo-Cris
Este denumita astfel dupa o localitate din Serbia si dupa bazinul Crisurilor, unde s-au facut primele descoperiri caracteristice.Face parte din vastul complex cultural circummediteranian sau cardial (denumit astfel dupa ceramica decorata cu impresiuni, realizate cu valve de scoici de tip Cardium care au margine zimtata).Regiunile septentrionale ale Romaniei reprezinta limita nordica de raspindire a acestui complex cultural, iar spre rasarit cultura Starcevo-Cris se interfereaza, in bazinul Nistrului cu cultura Bugului Sudic (care marcheaza inceputul neoliticului in sud-vestul Ucrainei).
Datele referitoare la aria de raspindire a culturii Starcevo-Cris dovedesc originea sudica a acesteia,precum si directia ei balcanica de patrundere pe teritoriul Romaniei. Raspindirea sa facut treptat (de-a lungul a patru faze principale), atit prin mai mule valuri de comunitati sudie cit si prin comunitati locale atrase la modul de viata neolitic.
Se caracterizeaza printr-o  ceramica exceptionala (asemanatoare orizontului Protosesklo don Grecia), avind un invelis rosu, puternic lustruit,pe care se picteaza cu  alb (mai ales cu buline, dar si in retea de linii) in opinia lui Dumitrescu acest orizont ar forma chiar un grup cultural aparte, care precede evolutia propriu-zisa a culturii Starcevo-Cris.
Ulterior, pe masura cuprinderii noilor teritorii (spre est si spre nord) se observa o decadere a tehnicii de prelucrare a ceramicii,mai ales in privinta luciului si a picturii.Aceasta rudimentarizare dovedeste ca grupurile epipaleolitice locale care au adoptat modul de viata neolitic, au avut in vedere mai mult aspectele utilitare ale ceramicii(utilizarea vaselor ca recipient), lasind pe plan secundar aspectul estetic.Elementul caracteristic al ceramicii il costituie amestecul de pleava in pasta vaselor, ardere inegala(in pete) a suprafetelor si incompleta a miezului(care are o culoare mai inchisa),precum si decorul cu impresiuni de unghie si deget,uneori dispus in siruri(asa-numitul decor in „spic”).In fazele mai tirzii categoria ceramica fina prezinta uneori si o frumoasa pictura policroma spiralica(cu alb,rosu si negru), cre va aparea din nou mult mai tirziu in eneoliticul dezvoltat culturile Cucuteni-Areusd,Petresti etc.
Asezarile sunt rasfirate,intinzindu-se pe mari suprafete,astfel ca straturile de cultura sunt destul de subtiri,iar suprapunerea nivelurilor de locuire sunt foarte rare,ceea ce ingreuneaza stabilirea fazelor de evolutie in cadru culturii Cris.S-a putut totusi delimita patru faze principala ,cu mai multe subfaze si aspecte locale.
Cu o ilustrare a afirmarii tot mai puternice a omului producator,in fazele finale ale culturii Starcevo-Cris se realizeaza pentru [rima data topoare perforate si se trece la exploatarea sistematica a unor resurse naturale.Ilustrative in acest sens sunt descoperirile de la Solca-Slatina Mare, de la Lunca,Oglinzi si din alte puncte ale zonei de salifer din Carpatii Orientali,unde s-au gasit centre de extragere a sarii din izvoarele sarate (slatine) Prelucrarea saramurii se facea prin fierbere, in vase de o forma speciala(briquetage), ceea ce permitea transportarea conurilor de sare la distanta,in vederea comercializarii prin troc.Odata cu trecerea la neolitic,producerea sarii devine o necesitate, atit pentru hrana animalelor domestice cit si pentru faptul ca prin fierberea alimentelor, dispare sare existenta in acestea.
Viata spirituala e dovedita de prezenta unor idoli de lut (in numar destul de redus),a unor reprezentari umane in relief pe peretii vselor, dar si pe asa-numitele altarase.De asemenea descoperirea unor stampile de lut (pintadere) , cu motive incizate, atesta practica tatuajului si a decorarii tesuturilor.Deosebit de interesante sunt incercarile de realizare a unor pictograme, descoperite in asezarile de la Ocna Sibiului si Glavanestii Vechi.
Ritul funerar consta in inhumatia in pozitie chircita, uneori cu dpuneri de ofrand.Mortii erau inhumati printre locuinte,neexistind inca cimitire.
Sfirsitul culturii Starcevo-Cris s-a produs mai intii in regiunea sudica, ca urmare a patrunderii complexului cultural Vinca-Dudesti, iar mai tirziu si in regiunile nordice,prin penetrarea comunitatilor culturii Ceramicii liniare dinspre Europa Centrala.

 

3.Comunităţile umane din neoliticul târziu: Vinča-Turdaş, Dudeşti, Bandkeramik

Cultura Vinca:

  • Numita dupa o localitate de linga Belgrad, unde a fost cercetat, inca din primele decenii ale secolului XX, de M.Vasic, un mare tell cu o stratigraie  complexa.
  • Cuprinde o mare parte a Iugoslaviei, zonele sud-vestice ale Romaniei si pe cele sudice ale Ungariei , inrudindu-se de aproape cu alte culturi asemanatoare din spatiul balcano-anatolic.
  • La Dunare aceste comunitati disloca sau asimileaza populatia culturii Starcevo-Cris tirzii, determinindu-i raspindirea spre nord si est.Existenta unei stari conflictuale intre aceste dua culturi se atesta prin aparitia unor santuri de delimitare, atit in mediile Cris tirzii cit si in cele Vinca timpurii de la dunare.
  • Ceramica:  ceramica neagra si cenusie,puternic lustruita,decorata cu pliseuri si caneluri. Aspectul exterior al acestei ceramici (lustrul si canelurile) imita probabil pe acelea ale vaselor de metal, care aparuse deja in acesta perioada in Anatolia.
  • Fazele culturii: cultura Vina cunoaste 4 faze majore de evolutie (A-D), fiecare cu mai multe subfaze.Dupa o evolutie relativ unitare la inceputul primei faze (A1), cultura Vinca sa fragmentat treptat in mai multe zone, ca urmare a contactelor cu alte fonduri culturale de origine diferita: in Banat- c. Banatului; in vestul Olteniei- c. Rast; in Transilvania- c. Turdas. Cel mai timpuriu aspect s-a nascut in regiunile din sud-vestul tarii si din zonele adiacente din Ungaria, caurmare a absorbirii de catre comunitatile Vinca a elementelor Starcevo-cris tirzii din zona.Cultura Banatului evolueaza pe parcursul etapelor Vinca A2-3   si ale fazei Vinca B contribuind la nasterea culturii Tisa din eneolitiul timpuriu.
    Tot in eneoliticul timpuriu (faza Vinca C) comunitatile Vinca din vestul Olteniei, in contact cu cele ale culturii Dudesti tirzii,vor da nastere aspectului cultural Rast, iar in bazinul mijlociu al Muresului, in contact cu grupul cultural Lumea Noua, se va forma aspectul Turdas.

 

Cultura Dudesti:

  • Numita dupa un cartiei al Bucurestiului, unde a fost descoperit la inceputul anilor ”50, prin cercetarile lui E. Comsa. Reprezinta manifestarea celui de al doilea val sudic in Muntenia si estul Olteniei, fiind strins inrudite cu cultura Vinca.
  • Arealul sau de raspindie s-a extins treptat, de-a lungul celor trei faze de evolutie:Malu Rosu,Fundeni si Cernica (stabilite pentru Muntenia).Prima faza este contemporana,inca cu manifestarile tirzii ale culturii Starcevo-Cris, iar in ultima faza, sub presiunea purtatorilor culturii ceramicii liniare, comunitatile Dudesti s-au repliat spre vestul arealului lor de raspindire, in Oltenia, unde M.Nica a delimitat inca o faza, cea mai tirzie, pe baza careia se va naste cultura Vadastra, din eneoliticul timpuriu.
  • Ceramica: este lucrata intr-o maniera destul de primitiva,decorata cu pliseuri, caneluri si benzi incizate cu hasuri in retea, prezinta clare analogii in unele asezari din NV Anatoliei, precum si cu unele statiuni intermediare din Bulgaria, demonstrind originea anatolo-balcanica a purtatorilor ei.
  • In unele asezari ale culturii Dudesti din jumatatea estica a Munteniei (indeosebi la Suditi)                   s-au descoperit amestecuri evidente cu cultura ceramicii liniare. Se pare ca tocmai din acest contact a luat nastere, in partile nord-estice ale Munteniei, prima faza a culturii Boiat din eneoliticul timpuriu.

 

Cultura Ceramicii Liniare:

  • Numita astfel dupa decorul caracteristic, realizt din linii incizate, dispuse in benzi, reprezinta primul neolitic ceramic pentru cea mai mare parte a Europei centrale si partial apusene.
  • Formata initial in limita nord-vestica a culturii Starcevo-Cris, s-a raspindit rapid pe vasta zona de loess dintre Marea Nordului (Belgia,Olanda) si Bugul Sudic (Vestul Ucrainei).A cunoscut doua aspecte zonale mai importante: una formata in zonele situate la vest de Dunarea Mijlocie (pannonica) si altul in Bazinul Tisei. Al doilea aspect a avut mai mult o evolutie locala (s-a raspindit si in zonele vestice ale Romaniei), in timp ce primul aspect s-a extins considerabil.
    In a doua lor mare perioada de evolutie, purtatorii primului aspect au ajuns si in teritoriul rasaritean ale Romaniei, venind din Polonia, pe la nordul Carpatilor.Aceasta perioada mai evoluata e cunoscuta sub numele de cultura ceramicii liniare cu capete de note muzicale, dupa decorul de alveole care intretaie liniile incizate, dispuse ca un portativ.
    Purtatorii culturii ceramicii liniare au cuprins destul de repede (de-a lungul a 3 faze), intreg teritoriul Moldovei si cea mai mare parte a Estului Transilvaniei , dar spre sud inaintarea lor a fost oprita, in nordul Munteniei, de comunitatile culturii Dudesti,iar spre vest, in centrul Transilvaniei (linga M Apuseni), de comunitatile culturii Vinca si cele ale complexului Lumea Noua-Cheile Turzii. Muntii Apuseni au constituit si linia de demarcatie fata de grupele  ceramicii liniare din Cimpia Tisei.
  • Rapida si vasta raspindire a culturii ceramicii liniare se explica prin caracterul excesiv al practicarii cultivarii plantelor, purtatorii ei fiind in continua cautare a teritoriilor.Pe teritoriul Romaniei nu se cunosc pina in prezent locuinte de lunga durata, cu case lungi, formate din mai multe camere (ca in centrul Europei) ci doar asezari cu colibe razlete (uneori adincite, ca la Mihoveni), care nu formeaza un strat cultural concret.
  • Unealta specifica este toporul de piatra in forma de calapot, adica cu o fata perfect dreapta si cu cealalta puternic bombata (o forma accentuata a topoarelor de tip tesla din cultura Starcevo-Cris).
  • Comunitatile culturii ceramicii liniare cu capete de note muzicale au jucat un rol activ in formarea unor culturi ale eneoliticului timpuriu (Boian, Turdas, Iclod, Precucuteni), intrind in fenomene de sinteza cu purtatorii culturii reprezentate ale celui de al doilea val sudic (Vinca, Dudesti).
    Semnificative sunt in acest sens descoperirile de la Tirpesti, unde o ceramica liniara foarte tirzie era deja influentata de elemente ale culturii Boian timpurii, anuntind nastera culturii precucuteni.